FORUMUL DE AFACERI „KAZAHSTAN - MOLDOVA: NOI OPORTUNITĂȚI”
„Kazahstan-Moldova”: noi oportunități” este genericul forumului de afaceri organizat online miercuri de Ambasada Republicii Kazahstan la Chișinău.
Potrivit agenției „INFOTAG”, reprezentanții fondului de investiții Kazakh Invest și-au exprimat disponibilitatea să le ofere sprijin companiilor moldovenești care-şi doresc să intre pe piața Kazahstanului ca investitori străini.
Fondul Kazah Invest funcționează conform principiului „ghişeu unic”, ceea ce este convenabil pentru investitori. În ultimii 30 de ani, investițiile străine directe în economia Kazahstanului s-au ridicat la 417 miliarde USD. Numai în 2022, investițiile au depășit 28 miliarde USD, ceea ce este cu 18% mai mult decât în 2021. Fondul Kazakh Invest le oferă companiilor o gamă largă de stimulente financiare și beneficii, inclusiv scutire de TVA și de impozitul funciar, beneficii la plata dividendelor și câștigurilor de capital.
Ambasadorul Republicii Kazahstan în Moldova, Almat Aidarbekov, le-a mulțumit participanților la forum, exprimându-și încrederea că acesta va contribui la stabilirea de noi contacte de afaceri pentru extinderea afacerilor și comerțului reciproc între cele două țări.
„Din motive obiective, s-a redus ușor volumul comerțului bilateral, dar aceasta nu reflectă interesul și potențialul pe care îl au țările noastre și care sunt foarte mari. Motivul diminuării a fost situația geopolitică din regiune, din cauza căreia lanțurile logisticii de transport pentru aprovizionarea cu mărfuri au fost întrerupte”, a spus Aidarbekov.
Diplomatul a menţionat că autoritățile din Kazahstan lucrează acum la crearea unui coridor de transport internațional trans-caspic pentru accesul în Europa.
„Kazahstanul are un mare interes pentru portul internațional liber moldovenesc Giurgiulești și portul georgian Batumi, în vederea obţinerii accesului la Marea Neagră și țările din jurul acesteia”, a subliniat ambasadorul.