(VIDEO) PARTIDUL „ȘOR” A FOST DECLARAT NECONSTITUȚIONAL – DECIZIA CURȚII CONSTITUȚIONALE
Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional. Potrivit Infotag, decizia a fost pronunțată, luni, de Curtea Constituțională (CC) la cererea Guvernului Republicii Moldova.
Președintele CC, Nicolae Roșca, a declarat că decizia a fost luată în baza unei cereri guvernamentale și a art. 41 din Constituție, potrivit căruia „partidele politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale”.
Prin decizia CC, Partidul „ȘOR” se consideră dizolvat din momentul pronunțării hotărârii, niciuna dintre acțiunile și declarațiile sale neavând forță juridică. Potrivit deciziei Curții Constituționale, Ministerul Justiției ar trebui să creeze o comisie specială care să finalizeze toate procedurile legale de lichidare a Partidul „ȘOR” și excluderea acestuia din registrul partidelor politice.
Totodată, CC a decis că deputații Partidului „ȘOR” își vor menține mandatele, dar fără drept de a se alătura altor fracțiuni. Toate persoanele alese din partid în funcțiile de primari, șefi de consilii raionale, consilieri locali, precum și bașcanul Găgăuziei își vor îndeplini în continuare atribuțiile ca și candidați independenți, fără dreptul de a fi asociat în vreun fel cu Partidul „ȘOR”. Totodată, conform deciziei Curții Constituționale, au fost anulate listele candidaților de la Partidul „ȘOR” în Parlament și alte autorități. Aceasta înseamnă că, dacă mandatul unui deputat sau consilier este suspendat dintr-un motiv sau altul, următoarea persoană pe lista candidaților din partid nu va fi numită deputat sau consilier. Aceste posturi vor rămâne vacante până la sfârșitul mandatului organului electoral.
Decizia Curții Constituționale intră în vigoare din momentul adoptării, este definitivă și nu poate fi atacată.
Fostul Guvern a depus o sesizare de scoatere în afara legii a Partidului „ȘOR” pe 9 noiembrie 2022. Potrivit solicitării Guvernului, „partidul acționează contrar principiilor statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova”.