BNM A REDUS RATA DE BAZĂ DE LA 10% LA 6%
Comitetul Executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a redus, marţi, dobânzile la principalele instrumente de politică monetară cu 4%. Serviciului de presă al BNM a relatat pentru Infotag, că rata de bază a fost redusă de la 10% până la 6%, rata la creditele overnight până la 8%, iar la depozitele overnight până la 4%.
Norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă se menţine la nivelul de 34% din baza de calcul. De asemenea, se menţine norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivelul actual de 45% din baza de calcul.
"Această hotărâre continuă şirul de măsuri stimulative adoptate de BNM în ultima perioadă, cu scopul de a crea condiţiile monetare necesare pentru a readuce inflaţia în proximitatea ţintei de 5% cu o posibilă deviere de plus/minus 1,5 puncte procentuale", se arată în comunicatul BNM.
Decizia vine să susţină echilibrarea economiei naţionale prin crearea condiţiilor monetare ce vor înviora creditarea, iar cea din urmă va contribui la impulsionarea cererii agregate. Astfel, informaţiile macroeconomice noi disponibile după finalizarea rundei precedente de prognoză confirmă validitatea prognozei BNM despre evoluţia inflaţiei.
Şedinţa anterioară a Comitetului Executiv al BNM a avut loc în data de 11 mai. Atunci BNM, de asemenea, a redus dobânzile la principalele instrumente de politică monetară cu 4%. Următoarea şedinţă va avea loc pe 9 august 2023.