FERMIERII NU AU RĂMAS MULȚUMIȚI DE ÎNTÂLNIREA CU PREMIERUL – ULTIMA SPERANȚĂ E PREȘEDINTELE
Întâlnirea din ajun cu premierul Dorin Recean și ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, „nu a adus rezultate tangibile pentru producătorii agricoli”. Potrivit Infotag, inițiatorul acțiunii de protest a fermierilor – Asociația Forța Fermierilor, a anunțat despre acest lucru pe rețelele de socializare.
Asociația se așteaptă să obțină unele rezultate în cadrul întrevederii cu președintele Maia Sandu de joi dimineață, altfel „fermierii vor protesta activ sub forma unui marș cu utilaje agricole”.
Potrivit președintelui Asociației, Alexandru Slusari, principala revendicare a fermierilor este despăgubirea în sumă de 3 mii de lei per hectar.
Vladimir Bolea a informat după vizita sa la Bruxelles că a fost creat un grup la nivelul UE, care include reprezentanți a șase țări, printre care și Moldova, al cărei sector agricol a fost grav afectat din cauza războiului. El a cerut sprijin de la UE în valoare de peste 50 mil. euro.