FORȚA FERMIERILOR A ÎNAINTAT GUVERNULUI TREI REVENDICĂRI, ANUNȚÂND INTENȚIA DE A RELUA PROTESTELE DE LA 1 AUGUST
Asociația Forța Fermierilor a înaintat Guvernului trei revendicări, anunțân intenția de a relua protestele de la 1 august. Potrivit Infotag, acest lucru se precizează într-un comunicat de presă al organizatorilor protestelor.
Ei au amintit că protestele în masă ale fermierilor au avut loc în perioada 7-8 și 19-27 iunie 2023. Potrivit acestora, protestul a fost suspendat, deoarece deja a început recoltarea culturilor de primă grupă.
Asociația notează că din cele 1,2 mlrd. lei solicitate de la UE, Guvernul a alocat până acum doar 200 mil. lei pentru plata subvențiilor, ceea ce „este o sumă nesemnificativă și nu poate îmbunătăți situația financiară a fermierilor mici și mijlocii”.
„După negocierile din 27 iunie, Asociația a înaintat Guvernului trei revendicări, care urmează a fi îndeplinite până pe 1 august. Mai exact, Asociația cere autorităților:
- Să acorde compensații fermierilor micro, mici și mijlocii, câte 3 000 lei per hectar de culturi de primă grupă. Potrivit calculelor, ar fi nevoie ca Guvernul să aloce în acest scop suplimentar 400 mil. lei la cele 200 mil. lei promise în timpul negocierilor, iar aceste cheltuieli ar putea fi ulterior acoperite de Uniunea Europeană.
- Să aducă motorină din România și să o distribuie agricultorilor micro, mici și mijlocii care au suferit în urma secetei din 2022.
- Să introducă, prin decizia Comisiei Situații Excepționale, un moratoriu până la 31 decembrie 2023 la calcularea penalităților și comisioanelor pentru restructurarea creditelor și împrumuturilor, precum și la executarea silită a obligațiunilor și pornirea proceselor de insolvență față de agricultorii micro, mici și mijlocii, la care ponderea cerealelor și oleaginoaselor în structura producerii este de cel puțin 90%. Moratoriul ar trebui să fie aplicat față de toți creditorii fermierilor”, se arată în comunicat.
De asemenea, Asociația susține că „va monitoriza fluxul de importuri ale cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina și, în cazul în care va observa că acestea cresc semnificativ timp de câteva zile, va insista să fie restricționat importul acestora”. În același timp, în săptămâna curentă, urmează să fie organizată o întâlnire cu autoritățile și exportatorii de cereale, la care Asociația va cere ca Portul Giurgiulești să lucreze prioritar în interesul producătorilor agricoli din Moldova.