Partidele extraparlamentare pro-europene, invitate la Președinție. Ce au discutat politicienii cu șeful statului
Liderii mai multor partide extraparlamentare au fost invitați miercuri la Președinție. Politicienii au declarat că au discutat cu șeful statului subiecte ce țin de integrarea europeană, reforma justiției și situația de la Procuratura Anticorupție. De asemenea, s-a discutat despre hotărârea Curții Constituționale prin care Partidul politic Șor a fost declarat neconstituțional, precum și despre intenția liderilor acestuia de a se coagula în jurul altor partide, transmite IPN
Potrivit sursei citate, la ieșirea din sediul Președinției, secretarul general al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Klipii, a declarat că acest format pentru partidele de opoziție reprezintă ultima speranță că vocea lor va fi auzită.
„La nivel de societate lipsesc de pe agenda publică problemele principale discutate de societate – sărăcie, locuri de muncă, prețuri etc. Ar fi cazul ca aceste subiecte să fie incluse pe agenda publică și să fie discutate. Solicităm ca în procesul de comunicare să fie implicat și partidul de guvernământ”, a menționat Igor Klipii.
Vasile Costiuc, președintele Partidului Democrația Acasă, a spus că majoritatea partidelor invitate au insistat pe o formulă de dialog instituționalizat, care să aibă loc la o anumită perioadă pentru ca să fie discutate tot felul de probleme care există. În opinia sa, la acest dialog trebuie să participe reprezentanții din Parlament și de la Guvern. Politicianul a mai spus că pentru a rezolva problema unui grup social nu trebuie să vină la președinta țării, care are cu totul alte atribuții și responsabilități.
„Suntem cointeresați ca parcursul european al Republicii Moldova să fie unul durabil și să lipsească întrebările acestea, inclusiv în sondaje, dacă mergem sau nu pe calea corectă. Am văzut o mai mare deschidere a președintei Maia Sandu. Totodată, cred eu, și a partidului de guvernare, care înțelege că trebuie să facă un front comun cu partidele pro-europene”, a menționat liderul Partidului Verde Ecologist, Anatolie Prohnițchi.
IPN mai scrie că președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a comunicat că șefa statului a vrut să cunoască opinia partidelor invitate cu privire la situația din teren în contextul vectorului de integrare europeană, percepția ultimelor evenimente, inclusiv a Summitului CPE, dar și a provocărilor și riscurilor care sunt în contextul alegerilor locale. Potrivit lui, a fost explicat foarte clar că după hotărârea Curții Constituționale, PPȘor s-a reorganizat, s-a activizat, iar mai multe grupări criminale organizate dispun de finanțe foarte mari.
„În condițiile în care partidele integrare sunt puse într-o competiție inegală cu crima organizată extrem de bine finanțată, riscăm să pierdem rămășițele democrației și orice speranță la capitolul integrare europeană. Din ce a zis doamna președintă, se intenționează înăsprirea anumitor prevederi din Codul Penal în vederea secționării tentativelor de corupere a alegătorilor”, a mai spus Ștefan Gligor.
Liviu Vovc, secretar general al Platformei Demnitate și Adevăr, a spus că la întrevedere a reiterat necesitatea extinderii Comisiei pentru integrare europeană de pe lângă Președinție, cu includerea reprezentanților partidelor extraparlamentare pro-europene, notează sursa citată.
La discuții au participat și reprezentanții partidului de guvernare. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Lilian Carp, a declarat pentru presă că la discuții au fost invitate partidele pro-europene.