(VIDEO) MOLDOVA ESTE INTERESATĂ DE COOPERAREA CU AUSTRIA ÎN DIVERSE DOMENII
Moldova este în favoarea consolidării cooperării cu Austria în diverse domenii cheie, precum combaterea dezinformării, dar și atragerea investițiilor pe diverse dimensiuni, cum ar fi energia regenerabilă și producția agricolă.
Potrivit Infotag cu referire la serviciul de presă al Legislativului, despre aceasta a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu delegația Grupului parlamentar de prietenie Austria – Moldova, Ucraina, Belarus din cadrul Parlamentului Republicii Austria, condusă de parlamentarul Helmut Brandstätter.
„Avem un parteneriat foarte bun cu Austria și am mulțumit, la întrevedere, pentru suportul oferit prin intermediul Agenţiei austriece pentru Dezvoltare (AAD), care implementează în prezent 14 proiecte în domenii ca dezvoltarea rurală, infrastructură, agricultură, educație, protecția mediului. În raionul Edineț, cu suportul AAD și a Uniunii Europene, va fi construită o stație de epurare a apei, de care vor beneficia școli, grădinițe, instituții publice, întreprinderi și gospodării din zonă”, a menționat șeful Legislativului.
Oficialii au discutat și despre faptul că Austria este un ferm aliat al Republicii Moldova în eforturile de reformă și de aderare la Uniunea Europeană și că a susținut introducerea sancțiunilor împotriva celor care destabilizează situația în Moldova.
„Vom continua să cooperăm, prin intermediul instituțiilor noastre, pentru a prelua de la Austria expertiză și bune practici de guvernare”, a spus președintele Parlamentului.