CAZ DE ORGANIZARE A MIGRAȚIEI ILEGALE DECONSPIRAT DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ MOLDOVENI
În punctul de trecere Leușeni-Albița la linia de control pe sensul de ieșire din Republica Moldova s-au prezentat două persoane în vârstă de 25 și 48 ani, care au prezentat la control de frontieră documente de călătorie eliberate de către autoritățile germane. Urmare a controlului suplimentar inițiat de polițistul de frontieră s-a stabilit că actele prezentate de către persoana de gen feminin nu-i aparțin, iar în lucrurile personale ale acesteia au fost depistate documentele de călătorie pe numele său eliberate de către autoritățile cameruneze. În cadrul audierilor cetățeanca Camerunului a declarat că din dorința de a ajunge în unul din statele UE a apelat la ajutorul unor cunoscuți care urmau să-i ajute la trecerea frontierei de stat. Pentru facilitarea trecerii frontierei din RM spre România sa oferit un cetățean al Germaniei de origine cameruneză care, contra unei sume de bani a însoțit femeia pe durata călătoriei oferindu-i documentele altei persoane. Cetățeanul Germaniei fiind audiat și-a recunoscut vina și a fost transmis Poliției de Frontieră Române. Cetățeanca Camerunului a fost predată Inspectoratul General pentru Migrație.