Vlad Filat a fost reales în funcţia de preşedinte al PLDM. Ce DECLARAȚII a făcut fostul premier
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost reales în funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, în cadrul Congresului X Extraordinar al formațiunii.
Vlad Filat a fost singurul candidat propus pentru funcţia de preşedinte al PLDM, pe care a creat-o în 2007.
"Acum 15 ani și jumătate, în această sală, anunțam crearea PLDM. Nu întâmplător, anume aici, petrecem azi acest congres, care dincolo de alegerea organelor de conducere, este unul extrem de important, atât pentru partid, dar vă asigur că și pentru întreaga țară. Vă mulțumesc pentru încredere, pentru acest vot, care mă onorează, dar și mă responsabilizează. Noi știm să facem lucrurile în Republica Moldova", a declarat Vlad Filat, în cadrul Congresului.
Vlad Filat a mai menționat că istoria PLDM este o istorie a soluționării crizelor.
Amintim că, recent, fostul prim-ministru Vlad Filat a depus la Curtea Supremă de Justiție o cerere de revizuire a procesului de judecată, în care susţine că a fost condamnat ilegal. Asta în contextul în care CEDO a constatat că nu s-a asigurat un proces echitabil la examinarea dosarului în care Filat a fost condamnat pentru trafic de influenţă şi luare de mită.
Vlad Filat a fost reţinut în 2015, în urma unui autodenunţ al lui Ilan Şor. Un an mai târziu, el a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de corupere pasivă în proporţii deosebit de mari și trafic de influență. Vlad Filat a pledat nevinovat şi l-a acuzat pe rivalul său politic de atunci, preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, că ar sta în spatele acţiunilor procurorilor, iar ulterior, al judecătorilor. În data de 3 decembrie 2019, după mai bine de patru ani petrecuți după gratii, a fost eliberat din pușcărie. Pedeapsa i-a fost redusă cu 709 zile, după ce instanţa a constat că Filat a fost deţinut în condiţii degradante şi inumane.
În ianuarie, 2023, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constat că fostul prim-ministru Vlad Filat nu a avut parte de un proces de judecată echitabil şi a obligat Guvernul Republicii Moldova să-i achite 7500 de euro drept prejudiciu moral. În plângerea depusă la CEDO, fostul premier a cerut despăgubiri morale în valoare de 30 mii euro și 8 400 euro pentru cheltuielile de judecată.