PROIECTUL DE LEGE PRIVIND CREAREA UNUI CENTRU DE COMUNICARE STRATEGICĂ ȘI LUPTA ÎMPOTRIVA DEZINFORMĂRII A FOST TRANSMIS PARLAMENTULUI
Proiectul de lege privind crearea Centrului pentru comunicare strategică și combatere a dezinformării, elaborat de administrația prezidențială, a fost înaintat spre examinare parlamentului, după o serie de consultări publice. După cum a comunicat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al președintelui, proiectul prevede și modificări la o serie de alte acte normative.
Potrivit proiectului, instituția, care va angaja aproximativ 30 de persoane, se va numi Centrul pentru comunicare strategică și combatere a dezinformării. Inițial, se propunea ca acest centru să se numească „Patriot”. Inițiativa a fost prezentată de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la sfârșitul lunii mai 2023. Aceasta a fost criticată de o serie de organizații publice, care au considerat-o drept o încercare de a introduce cenzura. Serviciul de presă prezidențial notează că proiectul a fost îmbunătățit în urma consultărilor publice.
„Inițiativa legislativă a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost îmbunătățită cu propuneri din partea societății civile, instituțiilor mass-media, autorităților și instituțiilor publice, precum și din partea partenerilor internaționali de cooperare și dezvoltare. Centrul pentru comunicare strategică și combatere a dezinformării va avea misiunea de a consolida cooperarea între instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale”, se arată în comunicatul de presă.