SALVATORII ŞI-AU PERFECŢIONAT LA EXERCIȚII ABILITĂŢILE DE STINGERE A INCENDIILOR ÎNTR-O CLĂDIRE CU CINCI ETAJE
În noaptea spre joi, în cadrul exercițiilor internaționale EURO-MED-REACT 2023, salvatorii au exersat stingerea unui incendiu într-o clădire de locuințe cu cinci etaje.
După cum a relatat pentru „INFOTAG” Inspectoratul general pentru situații de urgență (IGSU), conform scenariului, flăcările au cuprins subsolul imobilului și s-au extins în scurt timp către etajele superioare, iar mai multe persoane au rămas blocate în apartamente și pe acoperișul blocului de locuințe. În timpul operațiunii, salvatorii și pompierii au fost nevoiți să stingă flăcările și să evacueze victimele. Totodată, s-a lucrat pentru salvarea victimelor de la înălțime. Conform scenariului, după incendiu, mai multe persoane au rămas sub dărâmături. Salvatorii au scos victimele convenţionale de sub structurile distruse. Medicii le-au acordat primul ajutor victimelor.
În total, peste 150 de salvatori, inclusiv parteneri din România, Letonia, Slovacia, Cehia, Ucraina și Polonia, participă la aceste exerciții, care au loc pe 12-13 iulie. Obiectivul exercițiilor este testarea în practică a posibilităților de intervenție a forțelor de apărare civilă moldovenești cu implicarea asistenței internaționale prin „Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene”.