PREȘEDINTELE MAIA SANDU: MOLDOVA VA CONTINUA COOPERAREA STRÂNSĂ CU UCRAINA PE CALEA COMUNĂ CĂTRE UE
Republica Moldova va continua cooperarea strânsă cu Ucraina pe calea comună către aderarea la Uniunea Europeană. După cum a relatat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al președinţiei, președintele Maia Sandu a spus acest lucru la o întâlnire de miercuri cu președintele Congresului mondial al ucrainenilor, Pavel Grod.
„Moldova rămâne angajată să susțină refugiații din Ucraina și oferă protecție temporară pe modelul Uniunii Europene, care asigură integrarea în câmpul muncii, accesul la servicii de sănătate și asistență socială și integrarea copiilor ucraineni în sistemul de învățământ”, a menţionat Sandu.
Părțile au discutat despre asistența complexă acordată refugiaților ucraineni care și-au găsit refugiu în Moldova; crearea condițiilor favorabile pentru dezvoltarea talentelor moldovenești și ucrainene în comunități; pașii necesari pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE; situația de securitate din regiune și eforturile comune de îmbunătățire a acesteia.
Interlocutorii au remarcat „importanța implicării celor două diaspore în dezvoltarea Republicii Moldova și a Ucrainei, prin atragere de talent, investiții și mobilizarea susținerii politice în țările gazdă”.