30 de tineri vor beneficia de stagii plătite în instituțiile statului
26 iulie 2023, Chișinău - Tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani vor putea beneficia de stagii de practică în instituțiile statului pentru a obține experiența profesională necesară și a cunoaște îndeaproape specificul activității în serviciul public. De asemenea, stagiile plătite vor facilita tranziția de la sistemul de educație către piața muncii și vor contribui la atragerea în serviciul public a celor mai performanți stagiari.
În acest sens, Guvernul a aprobat, la propunerea Cancelariei de Stat, Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea stagiilor plătite în serviciul public. Documentul include prevederi ce țin de organizarea și desfășurarea concursului, întocmirea contractului de stagii, monitorizarea și evaluarea activității stagiarului.
Recrutarea și selecția tinerilor va fi organizată de două ori pe an, în lunile mai-iunie și octombrie-noiembrie. Perioada de timp lucrată de stagiari va fi luată în considerare la calcularea vechimii în muncă.
Stagiarii vor avea o bursă lunară de 3000 de lei, iar numărul de locuri disponibile pentru fiecare autoritate va fi stabilit anual, în funcție de necesități. În total, pentru anul curent, vor fi selectați 30 de tineri, însă în anul 2024 cifra va crește până la 300 de stagiari.
Anunțul privind lansarea procesului de recrutare și selectare, precum și condițiile de eligibilitate pentru stagiu vor fi publicate pe portalul guvernamental www.stagii.gov.md și pe pagina web oficială a autorității-gazdă, cu cel puțin 15 zile înainte de data-limită de depunere a dosarelor de către candidați.