Starea de urgență în Republica Moldova, prelungită cu 60 de zile, de la 3 august. Prim-ministrul Dorin Recean: „Guvernul nu a abuzat de acest instrument”
31 iulie 2023, Chișinău - Parlamentul a aprobat prelungirea stării de urgență în Republica Moldova pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 3 august. În plenul Legislativului, prim-ministrul Dorin Recean a menționat că necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de păstrarea pericolului la adresa securității naționale, ținând cont de amploarea războiului brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
„Războiul este lângă noi, în mod special în ultimul timp, când este bombardată infrastructura civilă din Odesa. Federația Rusă atacă vecinii noștri, îi omoară și le creează dificultăți de a trăi. Asta, indiscutabil, ne afectează și pe noi prin perturbarea lanțurilor logistice, rupturile lanțurilor de transport și războiul hibrid pe care Rusia îl desfășoară împotriva Republicii Moldova”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
În acest context, șeful Executivului a menționat că țara noastră trebuie să intervină prompt atunci când securitatea statului este pusă în pericol și trebuie asigurată continuitatea serviciilor de infrastructură, energie și gaze.
„În toată perioada în care a fost instituită starea de urgență, Guvernul a acționat responsabil, a utilizat acest instrument exclusiv pentru a rezolva problemele cetățenilor și nu a abuzat de pârghiile oferite”, a menționat premierul Dorin Recean.
Oficialul a reiterat în fața deputaților că își dorește sistarea stării de urgență, dar asta înseamnă că acest război nedrept trebuie încheiat, Ucraina să-și recapete teritoriile, iar trupele ruse să fie retrase.
Video cu consecințele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, prezentat în plenul Parlamentului, poate fi vizualizat aici.