Încă 60 de zile, STARE DE URGENȚĂ în Republica Moldova
Starea de urgență a fost prelungită cu încă 60 de zile. Deputații au aprobat solicitarea Guvernului în acest sens. Decizia va intra în vigoare din 3 august 2023.
La propunerea Guvernului, Parlamentul a adoptat luni 31 iulie, un proiect de hotărâre care prevede prelungire a stării de urgență. Pentru au votat 55 de deputați, opoziția parlamentară a boicotat ședința plenară.
Potrivit premierului Dorin Recean, necesitatea acestei decizii este determinată de riscurile și amenințările generate de războiul Federației Ruse în Ucraina.
"Stimați colegi că în toată perioada de când a fost instituită starea de urgență, Guvernul a acționat responsabil. A utilizat acest instrument exclusiv pentru a rezolva problemele cetățenilor, pentru a rezolva problemele legate de migrație și nu a abuzat de acesta. Necesitatea prelungirii stării de urgență vine tocmai din faptul că războiul încă persistă. Războiul încă este aproape de noi și Guvernul are necesitate să intervină prompt atunci când securitatea națională este pusă în pericol, sau atunci când trebuie să asigurăm continuitatea serviciilor de infrastructură, serviciilor de energie electrică și gaze”, a spus Recean.
Starea de urgență în țara noastră a fost instituită la 24 februarie 2022, odată cu izbucnirea războiului în Ucraina.