ȘEFA PROCURATURII ANTICOPUPŢIE CERE UN SEDIU SEPARAT, SALARII ȘI ÎMPUTERNICIRI MAI MARI
Procuratura anticorupție (PA) are nevoie de permisiunea de a asculta telefoanele pentru a fi mai eficientă. După cum relatează „INFOTAG”, o asemenea declarație a fost făcută marți de șefa acesteia, Veronica Dragalin, care şi-a însumat rezultatele primului an de activitate în funcţie.
Potrivit ei, PA nu are chiar aşa de mulți procurori și salariile lor nu sunt chiar aşa de mari.
„O serie de obstacole ne împiedică să fim la fel de eficienți ca DNA din România. Este necesar ca legea să ne dea posibilitatea să facem interceptări telefonice, să avem echipament pentru asta. Acest lucru este necesar pentru ascultarea conversațiilor din birouri. Scopul este să lucrăm mai bine și mai eficient”, a spus procurorul.
PA mai are nevoie de „un buget, o clădire separată, specialiști în domenii, o secţie de cooperare internațională, o secţie de relații cu presa”.
„O mare parte dintre acestea au fost prevăzute de lege în 2016, dar nu au fost încă implementate. Avem nevoie de maximă autonomie în activitatea noastră”, a spus Dragalin, exprimându-și nemulțumirea față de anumite prevederi din actualul Cod penal al Republicii Moldova referitoare la acţiunile de corupţie.