MOLDOVA VA AVEA CU O ZONA LIBERĂ MAI PUŢIN
Zona economică liberă (ZEL) „Parcul industrial Otaci-Business” va fi lichidată, iar proprietatea acesteia va fi transferată autorităților locale. Potrivit „INFOTAG”, guvernul a adoptat miercuri o decizie în acest sens.
Potrivit notei explicative, este vorba de 11 clădiri cu o suprafață totală de peste 920 de metri pătrați, precum și mijloacele fixe.
Parcul industrial Otaci-Business a fost creat în raionul Ocnița pentru a stimula dezvoltarea regiunii de nord-est a Moldovei. Cu toate acestea, în cei 25 de ani de activitate, n-a demonstrat rezultate financiare semnificative și n-a devenit un pol de creștere regională care să contribuie la dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă. La sfârșitul anului 2022, 10 companii erau rezidente în zona liberă din Otaci, dintre care doar patru erau angajate în activitatea economică. Prin urmare, având în vedere că termenul oficial de activitate al ZEL a expirat în aprilie 2023, s-a decis ca acesta să nu fie prelungit.