Asociația Judecătorilor sare în apărarea magistraților CSJ care au anulat evaluările comisiei pre-vetting
Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției” sare în apărarea magistraților Curții Supreme de Justiție care au anulat evaluările comisiei pre-vetting în privința a 21 de judecători și procurori, candidați la funcția de membru al CSM și CSP. Într-un comunicat de presă al Asociației Judecătorilor se menționează că instituția își exprimă îngrijorarea față de apariția unor acuzații nefondate aduse judecătorilor Curții Supreme de Justiție din partea reprezentanților puterii legislative și executive și din partea reprezentanților presei, în legătură cu deciziile Curții Supreme de Justiție privind admiterea contestațiilor împotriva Comisiei pre-vetting.
”Considerăm că declarațiile unor politicieni și ale unor jurnaliști, care operează cu calificative de genul ”decizii criminale”, ”ăștia care fac parte din minoritatea coruptă a justiției”, referindu-se la judecători, sunt extreme și pot fi echivalente cu un atac la adresa echilibrului constituţional al statului democratic. Analizele şi criticile aduse de o putere a statului celorlalte puteri trebuie făcute într-un climat de respect reciproc. Comentariile critice neechilibrate ale politicienilor sunt iresponsabile şi pot cauza o problemă gravă, deoarece subminează încrederea publică în puterea judecătorească şi pune în pericol întreaga ordine de drept”, se mai menționează în comunicatul Asociației Judecătorilor.