LIDERUL CONGRESULUI AUTORITĂŢILOR LOCALE DIN MOLDOVA CONSIDERĂ CĂ „AMALGAMAREA VOLUNTARĂ” A LOCALITĂŢILOR ESTE PROST CONCEPUTĂ
Directorul executiv al Congresului autorităţilor locale (CALM), Viorel Furdui, consideră că legea recent adoptată privind comasarea („amalgamarea”) voluntară a localităţilor a fost „prost concepută” de parlament. Potrivit „INFOTAG”, el a spus acest lucru luni, în cadrul unei dezbateri organizate privind implementarea acestei legi.
„Din păcate, legea a fost adoptată în grabă, în procesul de elaborare a acesteia, autoritățile locale n-au fost consultate. Abia la etapa finală ne-au cerut părerea. Datorită acestui lucru, am reușit să reparăm câte ceva. Dar nu avem senzația că legea este legată de realitate, că va funcționa și va produce rezultate”, a deplâns Furdui.
El consideră greșită abordarea fuzionării localităţilor pe principiul extinderii lor, pe baza numărului de locuitori.
„Accentul se pune pe asta. Ni se spune că dacă localităţile vor fi lărgite la cel puțin 3.500 de persoane, atunci aceste unități administrativ-teritoriale îşi vor fi autosuficiente. Dar de unde vor veni banii? Cunosc exemple de orașe cu o populație de 10 mii sau mai mult care nu au suficienți bani în buget. Iar în Europa există exemple de sate cu o populație de 80 de oameni, unde sunt suficiente fonduri. Pentru că totul depinde de activitatea economică și de repartizarea fondurilor. Avem nevoie de descentralizare reală, pentru a le permite autorităților locale să ofere servicii și să câștige bani pentru bugetul local”, a subliniat reprezentantul CALM.