FERMIERII NU SUNT MULTUMIȚI DE DISCUŢIA CU MINISTRUL ȘI CER O ÎNTÂLNIRE CU PRIM-MINISTRUL
Consiliul Asociației „Forţa fermierilor” a rămas nemulțumit de întâlnirea avută joi cu viceprim-ministrul, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, descriind-o ca „dificilă și pe alocuri aprinsă”. După cum i s-a comunicat „INFOTAG” de către asociație, sprijinul promis (compensaţii și motorină din România) va ajunge la fermieri nu mai devreme de octombrie și încă nu există un răspuns din partea UE privind sprijinul financiar acordat sectorului agricol al Republicii Moldova în legătură cu războiul din Ucraina.
Asociația regretă că „ministrul nu realizează gravitatea situației din agricultură pentru fermierii micro, mici și mijlocii, care din 2022 n-au niciun sprijin”.
Potrivit fermierilor, ministerul agriculturii „operează cu cifre incorecte despre cheltuielile pentru un hectar de grâu”.
Asociația i-a cerut ministrului să organizeze o întâlnire cu premierul cel târziu săptămâna viitoare.
„A sosit momentul adevărului, statul trebuie să arate în fapte dacă protejează interesele țăranilor sau acționează în favoarea unui grup restrâns de magnați internaționali care intenționează să transforme țara în feuda lor”, consideră asociația.
Fermierii au promis că, dacă întâlnirea nu va avea loc sau se va încheia fără rezultate, atunci „reacția lor va fi dură”.