REPUBLICA MOLDOVA ŞI UCRAINA ÎŞI DINAMIZEAZĂ PROIECTELE ÎN DOMENIILE ECONOMIEI, ENERGIEI, AGRICULTURII
Republica Moldova și Ucraina au convenit să dinamizeze o serie de proiecte bilaterale în domenii precum cel economic, energetic, agricol, infrastructură și transport. Potrivit „INFOTAG”, premierul Dorin Recean a scris despre acest lucru pe rețelele de socializare miercuri, după o întâlnire la Kiev cu omologul său ucrainean, Denys Shmyhal.
Aceștia au discutat despre eforturile de asigurare a securității alimentare, cooperarea în tranzitul mărfurilor ucrainene și dezvoltarea infrastructurii de transport.
„Ucraina rezistă neclintit împotriva agresiunii brutale ruse, protejând țara, cetățenii și valorile noastre comune. În discuție, am menționat că țara noastră a fost, este și va rămâne solidară cu Ucraina și cetățenii ucraineni. Ca buni vecini, parcurgem un drum hotărât și plin de determinare în calea ireversibilă de aderare la UE, demonstrând, astfel, voința noastră comună de a construi societăți moderne, prospere și democratice în cadrul familiei europene”, a scris Recean.
În comunicatul de presă al cabinetului de miniștri al Ucrainei se notează că prim-miniștrii au convenit să dezvolte controlul comun la frontiera de stat.