DORIN RECEAN A DISCUTAT AGENDA EUROPEANĂ A MOLDOVEI CU PREŞEDINTELE UNGARIEI ŞI PRIM-MINISTRUL FINLANDEI
Premierul Dorin Recean s-a întâlnit cu președinta Ungariei, Katalin Novák, și cu premierul Finlandei, Petteri Orpo, în timpul vizitei sale la Kiev.
După cum a relatat pentru „INFOTAG” serviciul de presă al guvernului, în discuția cu șeful statului maghiar s-a pus accentul pe situația regională și pe eforturile depuse de Republica Moldova pe calea integrării europene. Au fost analizate, de asemenea, oportunitățile de consolidare a cooperării dintre cele două țări prin extinderea parteneriatului economic, creșterea volumului comerțului reciproc și atragerea de investiții.
În conversația cu Petteri Orpo, premierul moldovean a discutat probleme de securitate regională, tranziția la o economie verde și procesul de integrare a Republicii Moldova în UE.
„Prin implementarea unui program de reforme ambițios, ne-am propus să facem ca procesul integrării europene să devină unul ireversibil. Apreciem susținerea țărilor europene și fortificăm dialogul nostru pe domeniile de interes comun”, a spus premierul Recean.