VICEPRIMIERUL PENTRU REINTEGRARE A SALUTAT INTENȚIA ONU DE A IMPLEMENTA O SERIE DE PROIECTE DE DEZVOLTARE ÎN REGIUNEA TRANSNISTREANĂ
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a salutat intenția ONU de a implementa o serie de proiecte de dezvoltare în regiunea transnistreană. El a declarat acest lucru în cadrul unei întâlniri cu șefa oficiului coordonatorului rezident al Organizației Națiunilor unite (ONU) în Republica Moldova, Laura Fiorotto. În cadrul întâlnirii au fost discutate proiectele de asistență implementate cu suportul ONU pe teritoriul Republicii Moldova, în particular îndreptate spre consolidarea protecției drepturilor omului pe întreg teritoriul țării și diminuarea crizei umanitare. Potrivit Biroului de reintegrare, Serebrian a salutat intenția de a realiza proiecte de dezvoltare/sprijin în regiunea transnistreană a Moldovei, subliniind „necesitatea coordonării procedurilor și măsurilor ce se impun cu autoritățile naționale competente, inclusiv cu Biroul politici de reintegrare”.