CNPF A DESCHIS O „LINIE TELEFONICĂ FIERBINTE” PENTRU PROTECŢIA DREPTURILOR CONSUMATORILOR DE SERVICII FINANCIARE
Comisia naţională a pieţei financiare (CNPF) a lansat luni o linie telefonică de informare pentru consumatorii de servicii financiare. După cum i-a comunicat corespondentului „INFOTAG” un interlocutor de la CNPF, cetățenii sunt îndemnați să telefoneze la (022) 859595 pentru a semnala încălcarea drepturilor consumatorilor de servicii financiare.
Linia telefonică va fi deschisă de luni până vineri. Numărul de telefon poate fi apelat din orice rețea, la tarifele obişnuite.
Autoritatea de reglementare a pieței notează că cetăţenii pot raporta o varietate de abuzuri legate de contractul de asigurare, refuzul nejustificat de a plăti despăgubiri de asigurare, nerespectarea termenelor de plată a despăgubirilor de asigurare, îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de către asigurător și încălcarea procedurilor de evaluare a daunelor.
Comisia a reamintit că, din 1 iulie 2023, este responsabilă de supravegherea și protecția drepturilor consumatorilor de servicii financiare în domeniul asigurărilor, creditării nebancare și pieței de capital.