PARLAMENTUL EUROPEAN VA ALOCA APROXIMATIV 300 MILIOANE EURO PENTRU CONSOLIDAREA INDUSTRIEI EUROPENE DE APĂRARE PRIN ACHIZIȚII COMUNE
Parlamentul European va aloca aproximativ 300 de milioane euro pentru a consolida industria europeană de apărare prin achiziții comune. După cum a informat anterior „INFOTAG”, săptămâna aceasta parlamentul a adoptat legea privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții comune (EDIRPA). Este de așteptat ca instrumentul să ajute țările UE să-și reînnoiască stocurile de apărare, care au secat din cauza livrărilor către Ucraina. Achizițiile comune trebuie să implice cel puțin trei state membre ale UE, precum și membri ai Asociației europene a liberului schimb. Contractorii și subcontractanții trebuie să fie stabiliți în UE sau într-o țară asociată și să nu fie sub controlul unei țări terțe sau al unei organizații. Potrivit EDIPRA, UE va contribui cu până la 15% din valoarea estimată a sumei contractului în fiecare achiziție. Acest plafon de finanțare poate fi majorat la 20% dacă Ucraina sau Moldova primesc o parte din producție.