PREȘEDINTA MOLDOVEI VA PARTICIPA LA A 78-A SESIUNE A ADUNĂRII GENERALE ONU
Președintele Maia Sandu a plecat la New York, la invitația secretarului general al ONU, Antonio Guterres. După cum a precizat pentru „INFOTAG” serviciul de presă prezidențial, ea va participa la cea de-a 78-a sesiune a Adunării generale a ONU, în perioada 18-20 septembrie.
Tema centrală a actualei sesiuni este „Reconstruirea încrederii şi relansarea solidarităţii globale: accelerarea acţiunii privind Agenda 2030 şi obiectivele sale de dezvoltare durabilă în scopul păcii, prosperităţii, progresului şi sustenabilităţii pentru toţi”.
Președinta Republicii Moldova va participa la dezbaterile din cadrul Adunării generale a ONU. Programul vizitei include, de asemenea, participarea la Summitul privind Obiectivele de dezvoltare furabilă. În plus, președinta va avea o serie de întrevederi bilaterale.
Într-un comunicat al MAEIE se notează că la New York delegația Republicii Moldova va discuta despre impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra regiunii, contribuția Moldovei la stabilitatea regională și programul de reforme pe „calea ireversibilă către Uniunea Europeană”.