FOSTUL PREȘEDINTE IGOR DODON SE DECLARĂ SIGUR CĂ SOCIALIŞTII VOR REVENI LA PUTERE ȘI PREVESTEȘTE „SFÂRŞITUL INEVITABIL” AL PAS
Secretarul executiv al Partidului socialiștilor (PSRM), ex-președintele Igor Dodon se declară sigur că PSRM va reveni la putere și prezice un „sfârșit inevitabil” pentru partidul PAS de guvernământ. După cum transmite „INFOTAG”, Dodon a spus acest lucru marți, la o ceremonie dedicată lansării campaniei electorale a PSRM pentru alegerile locale.
Potrivit lui, scopul PSRM este „salvarea Moldovei”.
„Nu există nicio altă forță care poate face asta. „Cine, dacă nu noi? Daca nu noi, atunci cine îi va opri pe Maia Sandu şi PAS? Doar noi, socialiștii. Cei care n-au trădat valorile, limba numită „moldovenească”, istoria, tradițiile, familia tradițională. Nu este o coincidență că intrăm în campanie sub sloganul „Socialiștii sunt oameni în care poți avea încredere”. Am reușit să facem față tuturor provocărilor, pentru că luptăm pentru viitorul copiilor noștri, al țării noastre”, a spus Dodon.
Potrivit lui, până la debarcarea guvernării actuale sunt trei etape - alegeri locale, prezidențiale și parlamentare. El a spus că PSRM va avea propriul candidat la prezidențiale, care va merge în turul doi și va câștiga.
„Dar pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să arătăm de ce suntem capabili la alegerile locale. PSRM trebuie să câștige aceste alegeri, iar partidul are potențialul de a face acest lucru. Vom demonstra că socialiștii sunt viitoarea guvernare a Republicii Moldova, dar mai întâi vom lua această putere la nivel de raioane, sate și orașe”, a spus Dodon, menționând că PSRM va avea candidați în aproape toate raioanele, precum şi în Chişinău şi Bălţi.
Anterior, el a spus că va candida la funcția de primar al Chișinăului, dar apoi socialiștii au decis să-l înainteze pe deputatul Adrian Albu, iar Dodon va fi „cap de listă” al candidaților PSRM pentru consiliul municipal al capitalei.