SINDICATELE CER DE LA GUVERN NU UN AJUTOR FINANCIAR UNIC PENTRU PROFESORI, DAR O MAJORARE A SALARIILOR PÂNĂ LA MEDIA PE ECONOMIE
Federația sindicatelor din educație și ştiință și-a exprimat nemulțumirea față de intenția guvernului de a le acorda salariaților din sistemul de învățământ doar un spor unic de 3-5 mii de lei, dar nici acesta nu tuturor. După cum transmite „INFOTAG”, într-un apel adresat președintelui statului, președintelui parlamentului și premierului, sindicatele au remarcat că acest ajutor financiar nu este suficient și nu va rezolva problema salariilor mici pe care le primesc cadrele didactice şi personalul tehnic.
Sindicatele consideră că, judecând după decizia de a acorda această asistență, lucrătorii din domeniul educației și cercetării științifice se confruntă cu „noi inegalități în evaluarea eforturilor lor comparativ cu alte domenii (autoritățile intenționează să majoreze salariile medicilor cu 15% - „I.”).
„Pentru ca profesia de cadru didactic să înceapă a fi atractivă, salariul mediu din sectorul educațional trebuie să fie cel puțin egal cu salariul mediu din economia națională. Acum este 9.950 de lei sau 80%”, au calculat aceștia.