MOLDOVA S-A ALĂTURAT OFICIAL MECANISMULUI DE PROTECȚIE CIVILĂ A UE
Moldova a aderat oficial la Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, care le va permite salvatorilor moldoveni să conteze pe cele mai puternice rețele internaționale de cooperare în domeniul prevenirii, pregătirii și răspunsului la dezastre și gestionarea crizelor.
După cum transmite „INFOTAG”, acordul de aderare a fost semnat vineri, la Chișinău, de ministrul de interne, Adrian Efros, și comisarul european pentru managementul crizelor, Janez Lenarčič.
Efros a numit semnarea „un eveniment istoric, datorită căruia Moldova a ajuns cu un pas mai aproape de UE”.
„Acest mecanism îi va permite republicii să primească sprijin din partea UE în volume mari, țara va deveni mai sigură și mai rezilientă în fața dezastrelor. Aduce beneficii și sprijină cetățenii țării”, a spus ministrul.
Comisarul european Janez Lenarčič consideră că „aderarea la Mecanism este importantă atât pentru Moldova, cât și pentru UE”.
„Acest acord este avantajos pentru toată lumea. Moldova va deveni membru cu drepturi depline al Mecanismului și, în același timp, va deveni mai puternică datorită contribuției UE. Devenind membru al acestei entități, Moldova va putea primi sprijin, coordonare și finanțare în orice situație”, a subliniat el.
Acordul privind aderarea Republicii Moldova la Mecanismul de protecție civilă al UE va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024. Anterior, Republica Moldova a beneficiat de asistență europeană din 24 februarie 2022 (de la declanşarea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei) pentru a face față crizei refugiaților din Ucraina. Foaia de parcurs pentru aderarea la Mecanism a fost transmisă părții moldovenești în aprilie 2023.
Din 2001, Mecanismul de protecție civilă al UE a fost activat de peste 650 de ori în interiorul și în afara UE. La eliminarea consecințelor incendiilor forestiere din Grecia și ale cutremurelor din Turcia, Moldova şi-a trimis în mod voluntar salvatorii în aceste țări. A existat și conectarea Mecanismului într-o situație de urgență pe continent în legătură cu amenințarea COVID-19 (2020-2022), repatrierea din Afganistan (2021) a cetățenilor din diverse țări cauzată de preluarea puterii de către talibani.