PREȘEDINTELE „PARTIDULUI NOSTRU” A ACUZAT PAS DE „INTIMIDAREA PRIMARILOR”
Președintele Partidului nostru (PN), Renato Usatîi, i-a acuzat pe reprezentanții PAS, aflat la guvernare, că „se implică în presiuni și intimidare a primarilor din teritoriu”.
După cum transmite „INFOTAG”, vineri, într-o conferință de presă la Chișinău, el a spus că „deputatul Gheorghe Iachim și reprezentantul cancelariei de stat din raionul Sângerei, Cristian Cainarean au mers la primarul satului Ţambula, Mihail Col (acesta trebuia să candideze pe listele PN ), invitându-l să candideze din partea partidului de la guvernare”.
Potrivit lui Usatîi, în schimb acestuia i s-a promis că vor stinse datoriile administrației locale în valoare de 980 de mii de lei și-i vor aloca suplimentar 3-4 milioane de lei pentru dezvoltarea satului.
Usatîi i-a numit „ticăloşi” pe „mesagerii de la PAS”, cerându-i președintelui Maia Sandu și președintelui parlamentului, Igor Grosu, să oprească „valul de intimidări la adresa primarilor”.
„Voi până pe 6 septembrie trebuie să adunaţi dovezi despre vinovăția cuiva. A fondatorilor partidelor de hoți sau de formațiuni precum „Șansă” și „Renaștere”. Dacă nu l-aţi găsit pe Şor și nu l-aţi adus într-un sac negru, atunci din 6 septembrie oamenii au început campania electorală. Încetaţi tentativele de a-i exclude pe oameni din cursa electorală sau să puneți presiune asupra lor”, a cerut Usatîi.