MITROPOLIA BASARABIEI VA PRIMI ANUAL DOUĂ MILIOANE DE EURO DIN BUGETUL ROMÂNIEI
Mitropolia Basarabiei, care face parte din Biserica Ortodoxă Română, va primi anual două milioane de euro de la bugetul României. Potrivit "INFOTAG", decizia în acest sens a fost luată de Senatul României.
109 senatori (din 136) au votat pentru adoptarea unei astfel de legi, doar doi s-au exprimat împotriva acestei propuneri. Propunerea legislativă a fost înaintată de membrii grupului Partidului social democrat (PSD) Marcel Ciolacu (care este premierul României), Ciprian Şerban şi Alfred Simonis. "Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, o sumă în lei, echivalentă cu 2 milioane de euro, pentru Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova, parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.
Destinaţiile sumei prevăzute se stabilesc de Patriarhia Română şi Sinodul Mitropoliei Basarabiei (Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi şi Episcopia Basarabiei de Sud). Modul de cheltuire a fondurilor alocate, conform destinaţiei, precum şi justificarea utilizării acestora se fac cu respectarea dispoziţiilor corespunzătoare din legislaţia care reglementează sprijinul financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase din România", prevede propunerea legislativă. Mitropolia Basarabiei a fost înregistrată oficial în anul 2002, ca urmare a unei decizii a Curţii europene a drepturilor omului (CEDO). Ea face parte din Biserica Ortodoxă Română. Spre deosebire de Mitropolia Moldovei, parohiile Mitropoliei Basarabiei celebrează sărbătorile religioase după calendarul gregorian (de stil nou).