SUEDIA ÎI VA ACORDA MOLDOVEI 26 MILIOANE EURO PENTRU CONSOLIDAREA SISTEMULUI DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ
Suedia va aloca 26 de milioane de euro pentru a sprijini sistemul de alimentare cu energie electrică al Republicii Moldova. După cum transmite „INFOTAG”, ministrul suedez pentru cooperare, dezvoltare și comerț exterior, Johan Forssell, a anunțat acest lucru pe 18 octombrie.
„Moldova a suferit serios de pe urma invadării Ucrainei de către Rusia. Acest pachet de asistență financiară este conceput pentru a ajuta Moldova la această etapă critică. Acest sprijin va ajuta gospodăriile vulnerabile să supraviețuiască iernii”, a spus Forssell.
Potrivit propunerii guvernului suedez, 17 milioane de euro din această sumă vor fi transferați Băncii europene pentru reconstrucție și dezvoltare (BERD) pentru a sprijini activitatea acesteia în Moldova. Alte nouă milioane de euro vor fi alocate fondului de reducere a vulnerabilității energetice creat de Moldova și Programul Națiunilor unite pentru dezvoltare (PNUD). Banii vor fi utilizaţi pentru a ajuta populația vulnerabilă în timpul iernii, precum și pentru a îmbunătăți eficiența energetică a infrastructurii.
Marţi, în cadrul reuniunii „Platformei de sprijin pentru Moldova”, desfășurată la Chișinău, au fost anunțate noi pachete de asistență pentru Moldova. Între altele, Franța, prin Agenția sa de dezvoltare, va aloca 300 de milioane de euro pentru implementarea unor proiecte în sfera socială și pentru modernizarea sectorului energetic. Germania va oferi 95 de milioane de euro pentru implementarea reformelor necesare procesului de integrare a Moldovei în UE. Statele Unite vor oferi 88,6 milioane de dolari pentru modernizarea Armatei naționale. Norvegia, prin BERD, va acorda un grant de 34 de milioane pentru a asigura securitatea energetică prin achiziționarea și crearea de rezerve de gaze. Marea Britanie va aloca nouă milioane de lire sterline pentru a consolida rezistența Moldovei, astfel încât să poată contracara amenințările rusești.