RISCURI PE PARTEA EVOLUȚIEI CURSULUI LEULUI MOLDOVENESC NU EXISTĂ - BNM
În prezent nu există ”riscuri” legate de evoluția cursului leului moldovenesc în raport cu principalele valute de referință, susține directorul Departamentului piețe financiare a BNM, Daniel Savin.
Într-un nou episod al podscastului „DĂ SENS BANILOR”, Savin a comentat cauzele aprecierii leului moldovenesc față de euro și dolarul american înregistrate în anul curent.
El a explicat că anul 2023 este unul mai specific dat fiind faptul că s-a schimbat unul dintre factorii sezonieri cu impact asupra cursului de schimb.
”După cum știm cu toții s-a schimbat procesul de import sau de achitare a gazelor naturale. Dacă anterior principalul operator care livra gaze naturale, MoldovaGaz, era un cumpărător de valută în piață și el crea, la rândul său, cerere de valută în sezonul rece, anul acesta lucrurile s-au schimbat puțin. O parte din gazul natural a fost procurat prin intermediul așa numitului credit de la BERD. Respectiv, o parte din valută nu a fost procurată de pe piață, ci a fost achitată direct de către BERD, care ulterior a fost procurată și plătită BERD-ului în calitate de rambursare a creditului. Acest factor a și creat pe parcursul primului semestru o apreciere a cursului,” a spus Savin.
În același timp, Savin a accentuat faptul că în prezent ”cursul sau piața este într-o corecție” care se încadrează în limitele normale de fluctuație și nu există ”riscuri pe partea evoluției ulterioare a cursului”.
Întrebat cine beneficiază de pe urma aprecierii leului moldovenesc, directorul Departamentului piețe financiare a BNM a menționat în primul rând importatorii, care cumpără valută la un preț mai mic, precum și cetățenii care au salarii fixe în lei și care procură produse și servicii a căror prețuri sunt stabilite în valută străină.
La polul opus se află exportatorii și beneficiarii de remitențe, care, în cazul aprecierii leului, obțin o cantitate mai mică de lei din vânzarea valutei străine, a spus Savin.
Referindu-se la economiile pe care cetățenii le fac, reprezentantul BNM a declarat că ”ideal ar fi ca acestea să fie în lei”.
”Gestionarea riscului financiar se face astfel încât economiile să fie în valută în care cetățenii o vor cheltui pe viitor. Dacă vom cheltui în lei, să economisim în lei. Dacă vom avea cheltuieli în valută străină, euro de exemplu, probabil ar fi cazul să economisim o parte și în euro,” a explicat reprezentantul BNM.