ÎN GĂGĂUZIA, OAMENII FORMEAZĂ RÂNDURI LUNGI PENTRU A PRIMI ADAOSUL LA PENSIE PROMIS DE OLIGAHUL FUGAR ŞOR, CONDAMNAT ÎN MOLDOVA
În Găgăuzia, oamenii formează rânduri pentru a primi adaosul la pensie promis de oligarhul fugar Ilan Şor, condamnat în Moldova. Suplimentele sunt plătite în numerar de către instituțiile locale de asigurări sociale. Autoritățile din Găgăuzia nu explică proveniența acestor fonduri. Șeful Direcției de sănătate și protecție socială a autonomiei, Edgar Dimov, a menționat că toți pensionarii din autonomie a căror pensie este mai mică de 3.000 de lei vor primi sporuri. Dacă pensionarii sau persoanele cu dizabilităţi de vârstă pensionară, din motive de sănătate, nu pot merge să depună documentele personal, în locul lor pot merge rudele sau împuterniciții acestora. „Plățile vor începe după depunerea cererii”, a spus Dimov. Potrivit datelor direcţiei pentru sănătate, la 13 octombrie, în raionul Comrat erau depuse 4.145 de cereri, altele 2.264 - în Ceadâr-Lunga şi 1.675 în Vulcăneşti. Autorităţile centrale n-au reacţionat în niciun fel la adaosurile la pensie plătite în Găgăuzia.