SIS A CERUT BLOCAREA ALTOR 22 DE SITE-URI CARE „ALTEREAZĂ SPAȚIUL INFORMAȚIONAL AL MOLDOVEI”
Serviciul de informații și securitate (SIS) consideră că este necesară oprirea accesului publicului la o serie de site-uri care sunt „utilizate în războiul informațional împotriva Moldovei”.
După cum transmite „INFOTAG”, ordinul semnat de directorul SIS, Alexandru Musteața, conține 22 de site-uri web rusești: https://ltv.ru; https://ntv.ru; https://rt.com; https://russian.rt.com; https://tvzvezda.ru; https://radiozvezda.ru; https://tvc.ru; https://ren.tv; https://mirtv.ru; https://mir24.tv; https://vgtrk.ru; https://vgtrk.com; https://tsargrad.tv; https://rtr-planeta.com; https://5-tv.ru; https://vesti.ru; https://spastv.ru; https://radiovesti.ru; https://radiomayak.ru; https://smotrim.ru; https://m24.ru; https://360tv.ru.
Practic, acestea sunt portaluri ale companiilor de televiziune și radio, inclusiv dintre cele mari, precum NTV, VGTRK, Mayak, Mir24, Zvezda.
În document se reamintește că în baza regulamentului Comisiei naționale pentru situații de urgență din 24 februarie 2022, SIS are dreptul să facă modificări la lista surselor online disponibile pentru vizionare în țară. În special, acest lucru se aplică „informațiilor care provin de la autoritățile publice ale unui stat aflat într-un conflict militar și recunoscute ca stat agresor”.
În conformitate cu dispoziţia, furnizorii de rețea și/sau servicii de comunicații electronice sunt obligați să blocheze imediat aceste site-uri.