TREI TIPOGRAFII DIN CHIȘINĂU VOR TIPARI APROXIMATIV 7,7 MILIOANE DE BULETINE PENTRU ALEGERI, ÎN VALOARE DE 5,7 MILIOANE LEI
„Combinatul POLIGRAFIC”, „Tipografia Centrală” și Editura „Universul” au început tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Serviciul de presă al Comisiei Electorale Centrale (CEC) i-a comunicat acest fapt agenției „INFOTAG”.
Potrivit sursei, urmează a fi tipărite 7 669 667 buletine de vot, dintre care 6 068 878 în limba română și 600 789 în limba rusă.
Pentru funcția de primar se vor tipări 2 143 410 de buletine de vot (1 734 088 în română și 409 322 în rusă), acestea vor fi de culoare roz. Pentru funcția de consilier de nivelul I, la fel, vor fi tipărite, 2 143 410 de buletine de vot (1 734 088 în română și 409 322 în rusă), având culoarea gri afumat. Pentru funcția de consilier raional/municipal se vor tipări 2 632 947 buletine de vot (2 110 523 în română și 522 424 în rusă) și vor avea culoare bej. Pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău și primar al municipiului Bălți vor fi tipărite, în total, 749 900 de buletine de vot (490 179 în română și 259 721 în rusă) și vor fi de culoare violet.
Lungimea buletinelor de vot diferă, în funcție de numărul de candidați înscriși în buletin. Cele mai scurte sunt buletinele de vot pentru localitățile unde a fost înregistrat câte un candidat și au o lungime de circa 10 cm. Cel mai lung buletin de vot are o lungime de 75 cm și conține 30 de candidați înregistrați pentru funcția de consilier în consiliul local din satul Congaz, UTA Gagauzia.
Pentru alegerea consiliilor municipale Chișinău și Comrat, unde au fost înregistrați 35 și, respectiv, 56 de concurenți electorali, buletinele de vot vor fi tipărite sub forma de broșură.
Costul total al tipăririi buletinelor de vot pentru alegerile locale generale este de 5,7 milioane lei (313 mii USD).