PARLAMENTUL A APROBAT NOUL COD AL URBANISMULUI ŞI CONSTRUCŢIILOR
Parlamentul a adoptat joi, în prima lectură, noul Cod al urbanismului și construcțiilor.
După cum transmite „INFOTAG”, documentul are ca scop sistematizarea prevederilor referitoare la etapele care sunt parcurse pentru edificarea unei construcții, începând cu concepția, proiectarea, autorizarea, execuția, exploatarea, urmărirea comportării în timp, precum și controlul statului în post-utilizarea construcțiilor. Proiectul Codului mai conține prevederi referitoare la modul de emitere a certificatului de urbanism și a autorizației de construire/desființare. Astfel, autorizarea executării construcțiilor în localități se va face numai în baza documentației de urbanism, elaborată, expertizată, avizată și aprobată conform legii.
Dar sunt prevăzute și unele excepții: pentru localitățile rurale cu o populație ce nu depășește 3000 de locuitori eliberarea certificatului de urbanism pentru proiectare se va elibera conform unui regulament aprobat de Guvern. De respectiva procedură simplificată vor beneficia aproximativ 679 de localități, estimativ 1,5 milioane de locuitori.
Pentru prima dată în Moldova, va fi creat un Registrul de stat al firmelor din domeniul urbanismului și construcțiilor, care va fi ținut de Inspectoratul național de supraveghere tehnică. În același timp, noua lege prevede o delimitare clară a competențelor instituțiilor.