AMBASADORUL UNIUNII EUROPENE ÎN MOLDOVA L-A ÎNDEMNAT PE OLIGARHUL FUGAR ILAN ŞOR SĂ REVINĂ ÎN MOLDOVA PENTRU A-ŞI ISPĂŞI PEDEAPSA
Ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Janis Mažeiks, l-a chemat pe oligarhul fugar Ilan Şor să revină în Moldova pentru a-și ispăși pedeapsa pentru infracţiunea sa. Potrivit „INFOTAG”, diplomatul a scris despre acest lucru pe pagina sa de facebook, ca răspuns la apelul lui Şor de a-l expulza pe ambasadorul UE din Moldova.
„Este îmbucurător să văd că un infractor condamnat vrea să plec din Republica Moldova. Înseamna că facem exact ceea ce trebuie, ajutând statul să scoată banii murdari din politica moldovenească. Oricum, sunt sigur că mulți moldoveni și-ar dori ca „cel mai altruist și onest politician” să revină în Moldova, unde își poate petrece următorii 15 ani fără să-și schimbe locația”, a subliniat Mažeiks.
Anterior, Şor a scris pe un canal de telegram că diplomatul „abuzează de statutul său pentru a influența politica noastră” sub pretextul „sprijinirii democrației” și a cerut ca acesta să fie declarat persona non grata.
„După alegeri, va trebui să înțelegem care ambasadori sunt cu adevărat interesați de cooperarea cu poporul Republicii Moldova și care sunt angajați de-a dreptul în sabotaj, umilindu-ne poporul cu aprecierile lor inadecvate”, a amenințat Şor.
În aprilie 2023, Curtea de apel Chișinău l-a condamnat pe Şor la 15 ani de închisoare într-un dosar penal legat de „furtul miliardului” din bănci. Şor se ascunde în Israel, continuând să influențeze politica moldovenească, inclusiv prin mituirea alegătorilor. Săptămâna trecută, autoritățile israeliene au confirmat că Şor a plecat cu avionul din țară către o destinație necunoscută. Presa a scris că el a zburat cu avionul miliardarului rus Roman Abramovici în Turcia, apoi în Rusia. Potrivit autorităților israeliene, Şor a revenit în Israel.