CSM A APROBAT CEREREA PROCURORULUI GENERAL DE ÎNCEPERE A URMĂRIRII PENALE A PATRU JUDECĂTORI
Consiliul superior al magistraturii (CSM) într-o ședință extraordinară de marți, a aprobat solicitarea procurorului general interimar, Ion Munteanu, privind începerea urmăririi penale a patru judecători. După cum transmite „INFOTAG”, deciziile au fost aprobate cu opt voturi ale membrilor consiliului. Totodată, ședința s-a desfășurat cu ușile închise, iar numele judecătorilor n-au fost făcute publice.
Concomitent cu decizia CSM, judecătorii sunt eliberați din funcție până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauzele penale.
Președintele interimar al CSM Serghei Caraman a menționat că dosarele penale sunt interconectate, unul dintre judecători fiind suspectat de corupere activă, pentru încercarea de a mitui alți judecători. Potrivit acestuia, cererile vizează judecători ai Curții de apel Chișinău și ai instanței de fond a unuia dintre sectoarele Chișinăului. Caraman nu i-a numit pe judecători, invocând secretul anchetei.
La ședința extraordinară, care a avut loc cu ușile închise, au participat procurorul general interimar și șefa Procuraturii anticorupție, Veronica Dragalin. Caraman a negat zvonurile apărute în presă precum că şi președinta Maia Sandu ar fi fost prezentă la şedinţă.
Procurorii îi acuză pe cei patru judecători de corupție activă și pasivă și trafic de influență. Hotărârile CSM pot fi atacate la Curtea supremă de justiție în termen de 30 de zile.