ENEMO DESPRE TURUL DOI: ÎN GENERAL, A FOST BINE ORGANIZAT
În general, turul doi al alegerilor locale și pregătirile pentru acesta au fost bine organizate la toate nivelurile de către autoritățile electorale, iar deficiențele minore n-au avut un impact negativ asupra procesului. După cum transmite „INFOTAG”, șeful Misiunii Rețelei europene a organizațiilor de observare a alegerilor (ENEMO), Dritan Taulla, a declarat acest lucru luni, într-o conferință de presă.
Însă, potrivit acestuia, este necesar să se acorde atenție problemei utilizării resurselor administrative și prezentării rapoartelor financiare în timpul campaniei.
„Încercările unor terți de a se amesteca în alegeri și răspândirea propagandei în timpul celui de-al doilea tur continuă să provoace îngrijorare serioasă”, a mai spus expertul.
Potrivit expertului Nino Rizhamadze, Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut față organizării celui de-al doilea tur de scrutin, la fel ca în primul tur.
„În pofida problemelor existente – insuficienţă de personal, termene limitate, un număr mare de contestații - comisia a reușit să organizeze turul doi. În general, alegerile au fost organizate profesionist și transparent, iar organele electorale locale au fost bine pregătite pentru ziua votului”, a menționat Rizhamadze.