PREȘEDINTA MAIA SANDU L-A CHEMAT PE PREȘEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN SĂ FIE ADOPTATĂ O DECIZIE FAVORABILĂ PRIVIND INIȚIEREA NEGOCIERILOR CU MOLDOVA ȘI UCRAINA
Președinta Maia Sandu l-a chemat pe președintele Consiliului European, Charles Michel, să fie luată o decizie pozitivă cu privire la începerea negocierilor cu Moldova și Ucraina. După cum relatează „INFOTAG”, ea a declarat acest lucru în timpul unei conferințe de presă comune la sfârșitul vizitei sale de marţi la Kiev.
Adresându-i-se șefului Consiliului European, Sandu a spus că aderarea Moldovei și Ucrainei la UE „ar consolida progresul nostru democratic”. Ea a îndemnat toate țările UE „să sprijine în unanimitate începerea negocierilor privind aderarea Moldovei și Ucrainei la UE”.
Potrivit ei, „noul val de extindere a UE este o investiție în securitatea continentului și o dovadă a angajamentului neclintit al UE față de pace – însăși fundația pe care a fost construită UE”.
Sandu a amintit că „atacurile hibride ale Rusiei asupra Moldovei nu s-au oprit”.
„Și cu cât mai repede ne vom îndrepta înspre UE, cu cât mai aproape vom fi de o eventuală calitate de stat membru al uniunii, cu atât mai puternice și mai sofisticate vor deveni atacurile pentru a ne împiedica drumul. (…) Știm și că suntem un poligon de încercare - dacă Rusia va avea succes în Moldova, va încerca să utilizeze aceleași metode și în altă parte în Europa”, a spus Sandu.
Marți, la Kiev, Sandu a avut întâlniri cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Împreună cu președintele Zelenski și soția sa, aceștia le-au adus un omagiu celor decedaţi în timpul Euromaidanului din 2013.