DESPRE COMERȚUL ELECTRONIC LA FINCOMBANK ÎN CADRUL CONFERINȚEI PRIA E-COMMERCE MOLDOVA
FinComBank a avut plăcerea de a participa în calitatea de partener la conferința PRIA E-Commerce Moldova, organizată de PRIAevents. Aflat la ediția a IV-a, evenimentul a reunit sectoarele cheie ale economiei naționale, evidențiind transformările și provocările aduse în comerțul electronic.
Agenda evenimentului a inclus o serie de prezentări și dezbateri, susținute de experți din diverse domenii. Subiecte precum digitalizarea, utilizarea documentelor și semnăturilor electronice, plățile electronice, răspunderea intermediarilor, protecția drepturilor de autor în comerțul electronic, protecția consumatorilor, rolul autorităților,cum economia digitală schimbă parametrii concurențiali, care este rolul băncilor și ce soluții oferă, rolul curieratului și al depozitelor, precum și multe altele au fost abordate în profunzime.
Evenimentul a fost onorat de prezența unor vorbitori distinși, printre care reprezentanți ai ACI Partners, Simpals, Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO), eMAG, FAN Courier Moldova, VTEX și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.
FinComBank a fost reprezentată de către Natalia Timanciuc, Directoarea Departamentului Carduri, care deține o experiență de 25 de ani în sectorul bancar.Aceasta a relatat despre ultimele tendințe și tehnici din domeniu comerțului electronic, printre care comerțul social, comerțul hibrid, inteligența artificială, chatbot-ul, cum optimizezi rata conversiei, cât de importantă e rapiditatea livrări atunci când vorbim de cumpărăturile online, serviciul E-Commerce oferit de FinComBank, precum și multe altele.
„Într-o lume din ce în ce mai digitală, evenimentului PRIA E-Commerce Moldova ne ajută să celebrăm progresul tehnologic și inovația în domeniul comerțului electronic. Cu mândrie, FinComBank susține această inițiativă, reafirmându-și angajamentul pentru facilitarea unei experiențe de cumpărături online sigure și eficiente. Suntem mândri să fim una din cele două bănci din țară care oferă posibilitatea plăților cu Google Pay și Apple Pay, aducând un nivel superior de comoditate și siguranță clienților noștri. În plus, am fost printre primii în lansarea unor inovații în domeniul securității și plăților în aplicațiile mobile, evidențiindu-ne angajamentul ferm față de progresul continuu și experiența excelentă a utilizatorilor noștri”, a subliniat Natalia Timanciuc, Directoarea Departamentului Carduri, FinComBank.
Serviciul de E-Commerce de la FinComBankoferă următoarele beneficii:
- Achitarea bunurilor şi serviciilor folosind metodele alternativă de plată prin Google Pay și Apple Pay;
- Achitarea clasică prin intermediul cardurilor bancare Visa și Mastercard, emise oriunde în lume;
- Interfaţă personalizată a sistemului de comerţ electronic în concordanţă cu brandul companiei;
- Siguranţă maximă a operaţiunilor online, folosirea biometria, care oferă o reducere esenţială a fraudelor;
- Tehnologia Card on File ce permite salvarea datelor cardului în aplicații o singură dată, pentru achitări repetate mai rapide și mai convenabile;
- Asistenţă tehnică şi consultanţă individuală în dependenţă de necesităţile afacerii.
Cu serviciul E-Commerce de la FinComBank, regândește-ți businessul pentru a-ți crește vânzările!