Biatloniștii moldoveni au debutat la Cupa Mondială în echipament nou, ornamentat în culori naționale
Sportivii care reprezintă în acest an Republica Moldova la etapele Cupei Mondiale de Biatlon au remarcat cu satisfacție nuanța deschisă, în culorile naționale, a noului lor echipament. Ei zic că uniforma are un design modern și atrage atenția celor din jur, fiind cea mai bună echipare de până acum a selecționatei noastre.
Astfel, echipamentele vestimentare confecționate cu aportul Federației de Biatlon din Republica Moldova reprezintă culorile drapelului național, fiind ornamentate cu motive de arbori. Aceste elemente luate laolaltă, într-o combinare inedită, simbolizează legătura dintre generații, viața, evoluția. Noua uniformă are menirea să sporească vizibilitatea sportivilor noștri la competițiile internaționale și, în același timp, să popularizeze biatlonul în republică.
Noul echipament este produs cu utilizarea celor mai performante tehnologii din industria sportivă, care asigură nu doar confort, ci și un plus de performanță aerodinamică. Iar biatloniștii moldoveni au apreciat calitatea uniformei și designul original al acesteia.
„Mi-a plăcut foarte mult. Cred că aveam cel mai reușit design la Cupa Mondială. Dar cel mai important este că uniforma excelează prin confort și utilitate, în ceea ce ține de curse – tocmai de acest lucru selecționata a avut nevoie. Este cea mai bună echipare pe care am avut-o până în prezent. Este +10 la viteză și +10 la țintire”, a specificat cu entuziasm Mihail Usov.
Alina Stremous, campioană europeană și vicecampioană în sezonul 2022, este de acord cu Maxim: „Uniforma este excelentă, foarte confortabilă. Am performat deja de două ori în ea. Toți au apreciat-o – nu doar sportivii, ci și companiile producătoare. Este strălucitoare, neobișnuită, o combinație de culori ale drapelului, simboluri naționale. Este minunat că reprezentăm Moldova în ea.”
Este de menționat că nu doar sportivii, ci și președintele Federației de Biatlon din Moldova, Dmitri Torner, a participat în persoană la elaborarea designului.
„Sunt foarte fericit că băieților le-a plăcut uniforma. Pentru mine acest lucru este foarte important. Ea le fortifică spiritul. Am lucrat mult timp la design, am căutat în mod special să-i adaug ornamentul moldovenesc, deoarece cred că acesta face parte din codul genetic al țării noastre. Nădăjduiesc că acest aspect îi va ajuta pe sportivii ce ne reprezintă să câștige și să glorifice astfel Moldova”, a spus președintele forului moldovenesc de profil.
La rândul său, antrenorul echipei naționale, Alexandru Semionov, a remarcat că uniforma este un element suplimentar de motivare pentru sportivi: „Tot ceea ce facem – antrenamente, performanțe – are ca scop promovarea biatlonului în Moldova și popularizarea acestuia. Drapelul național este semnificația patriotismului, starea de spirit a poporului. Sper ca noua achiziție să le furnizeze emoții pozitive suplimentare atleților noștri și, drept consecință, să genereze mai multe victorii și evoluții de succes”.