MOLDOVA CONTINUĂ SĂ FIE ATRACTIVĂ PENTRU UNII INVESTITORI STRĂINI, ÎN CIUDA RĂZBOIULUI DE LA HOTAR. AUTORITĂȚILE PROMIT SĂ VINĂ CU MAI MULTE FACILITĂȚI
„Înțelegem foarte bine situația în care ne aflăm, plus că au fost întrerupte lanțurile logistice, ceea ce ne afectează foarte mult. Noi însă suntem sinceri cu investitorii și spunem că, da, este un război la hotar, dar investind în Republica Moldova, ajutați ambele țări să iasă din impas. Sunt sectoare ca cel farmaceutic, IT, Business Process Outsourcing (BPO), adică sunt niște domenii în care poți convinge investitorul mai ușor să vină să încerce Republica Moldova. Al doilea element pe care noi mizăm este oferta privind sistemul fiscal, care este avantajos. Vorbim despre modificările recente care presupun că la reinvestiții avem zero procente”, a menționat Iordachi.
Directorul general adjunct al Agenției de Investiții afirmă că, în prezent, cel mai mult se investește în IT, BPO, automotive, retail și sectorul bancar. De asemenea, s-au extins și investițiile în industria tutunului.
„Compania Philip Morris International a inițiat o colaborare cu fabrica„Tutun-CTC”, respectiv, această industrie este cu o plus valoare foarte importantă. Trebuie un pic să reanimăm acest domeniu și să trecem la alt nivel, deci se merită investițiile”, spune Ion Iordachi.
Philip Morris Moldova și „Tutun CTC” au semnat la finele lunii august un contract prin care inițiază producerea în cadrul fabricii de la Chișinău a unor branduri din portofoliul Philip Morris International. Procesul de producție va începe până la sfârșitul anului 2023, iar investițiile inițiale sunt estimate la aproximativ 3 milioane de dolari. Multinaționala a anunțat că specialiștii Philip Morris International au efectuat o analiză tehnică detaliată a întreprinderii „Tutun-CTC” , care reprezintă o fabrică modernă, dotată cu echipamente de înaltă performanță și personal calificat, în conformitate cu standardele internaționale.
Un alt investitor care urmează să intre pe piață este compania Erich Jaeger, lider global în producția de conectori.
”Sunt investiții hard, războiul un pic limita aceste investiții. A fost dificil să vorbești cu investitorii să realoce aici uzine, acum avem un exemplu și pentru alți investitori. Vor deschide peste 200 de locuri de muncă, deja au început instruirea și sperăm ca producerea să fie lansată din 1 ianuarie 2024”, a menționat Iordachi.
Potrivit unui sondaj realizat recent de Camera de Comerț Americană, la care au participat 100 de companii, 49 la sută dintre respondenți au spus că în Republica Moldova există imprevizibilitate, inclusiv în sistemul legislativ, fapt ce dăunează activității acestora. Pe de altă parte, Ion Iordachi declară că această problemă urmează a fi soluționată.
„Sistemul legislativ va fi definitivat, mai ales că noul cod vamal va fi aliniat standardelor europene. Documentul vine sa explice foarte multe lucruri, vorbim aici de fiscalitate, devamări, asigurări și altele. Pe de altă parte, fiscalitatea începe un pic să fie clară pentru business, mai ales că s-a dorit foarte mult acest zero procente la reinvestire și cred că vom avea rezultate foarte bune”, declară directorul general adjunct al Agenției de Investiții.
Ion Iordachi a precizat că, pe viitor, investitorii vor avea parte și de alte facilități. Printre acestea se numără crearea unui departament special în cadrul Agenției de Investiții, care va fi destinat investitorilor. Potrivit datelor statistice, în anul 2022, volumul investițiilor în Republica Moldova a fost de 586 de milioane de dolari, în creștere cu 50 la sută față de anul 2021.