CALEA FERATĂ DIN MOLDOVA FUNCTIONEAZĂ ÎN REGIM NORMAL ÎN PERIOADA NINSORILOR - DIRECTORUL OLEG TOFILAT
În actuala perioadă cu ninsori, Calea Ferată din Moldova (CFM) funcţionează normal, a declarat directorul general al întreprinderii, Oleg Tofilat. După cum transmite „INFOTAG”, miercuri seară, la postul TV8, el a spus că aproape toate trenurile s-au deplasat conform programului în timpul ninsorilor.
„Singura întârziere care s-a produs miercuri s-a datorat întârzierii de mai bine de o oră a trenului de călători București-Chișinău, pe care îl întâmpinăm la Ungheni”, a menționat Tofilat.
Referindu-se la aspectul reînnoirii garniturilor de tren ale Căii Ferate, el a spus că transportul feroviar de mărfuri din Moldova este strâns legat de Ucraina, pe teritoriul căreia este război.
„Această împrejurare impune riscuri suplimentare asociate cu necesitatea asigurării transportului de marfă, care nu are cel mai bun efect asupra volumelor de transport. Garniturile de tren sunt mai mult necesare pentru piața internă, care acum s-a redus considerabil. Într-o astfel de situație, nu este justificată achiziționarea de noi garnituri de tren”, a spus Oleg Tofilat.