BANCA NAȚIONALĂ VA EVALUA COMPANIILE DE ASIGURĂRI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE DEŢINEREA UNUI SISTEM DE MANAGEMENT PUTERNIC ȘI FIABIL
În 2024, Banca Națională a Moldovei (BNM) va evalua cu strictețe prezența unui sistem de management de încredere la companiile de asigurări. După cum a comunicat pentru agenția „INFOTAG” serviciul de presă al băncii, anul acesta BNM a identificat prioritățile de supraveghere a pieței asigurărilor, a căror reglementare i-a fost transferată băncii din 1 iulie 2023.
„În 2024, eforturile de supraveghere ale BNM se vor concentra pe trei domenii cheie: managementul intern al companiilor de asigurări, riscuri de subscriere, acoperirea activelor cu rezerve tehnice și cerințe minime de capital. BNM va monitoriza existența în cadrul societăților de asigurare a unui proces de evaluare internă a riscurilor proprii și a solvabilității, precum și a unor mecanisme adecvate de control intern, inclusiv existența unor proceduri administrative și contabile riguroase”, a precizat autoritatea de reglementare a pieței asigurărilor într-un comunicat.
În paralel cu aceasta, BNM, ca parte a supravegherii sale, va urmări deținerea de către societățile de asigurare a unui nivel suficient de active destinate să acopere rezervele tehnice și cerința de capital minim care este necesar în vederea acoperirii obligațiilor viitoare ale societăților de asigurare ce decurg din polițele subscrise, precum și a posibilelor pierderi din cauza riscurilor aferente activității de asigurare.