AUTORITĂŢILE TRANSNISTRENE SUNT INDIGNATE CĂ POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ AI MOLDOVEI L-AU „DEPORTAT” PE UN JUDECĂTOR DE LA TIRASPOL
Autoritățile transnistrene sunt revoltate că, „pe 22 ianuarie, la revenirea la locul permanent de reședință și muncă în Transnistria, forțele de securitate ale Moldovei au deportat-o pe cetățeana regiunii transnistrene, președinta judecătoriei orăşeneşti din Tiraspol, Anna Mamei”.
După cum transmite „INFOTAG”, într-o declarație a pretinsului „ministerul al afacerilor externe” transnistrean, acțiunile Republicii Moldova au fost calificate drept „o încălcare a drepturilor și libertăților universale, inclusiv a Pactului internațional al ONU cu privire la drepturile civile și politice, a Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertățile fundamentale, precum și obligațiile asumate de partea moldovenească în procesul de negociere cuprinse, inclusiv, în hotărârea de protocol privind anumite aspecte ale libertății de circulație din 27 februarie 2014”.
Instituţia consideră că „frecvența tot mai înaltă a restricțiilor asupra libertății de circulație a locuitorilor” din Transnistria „are motive politice, însoțite de amenințări la adresa oficialilor transnistreni”.
De asemenea, instituţia declară că vede incidentul „ca un motiv pentru participarea activă a președinției în exercițiu a OSCE, precum și a tuturor reprezentanților internaționali în formatul de negocieri „5+2”, în scopul normalizării rapide a situației și a suprimării acțiunilor ilegale ale Chișinăului”.