PROCURATURA A DESCHIS UN DOSAR PENAL PE FAPTUL REŢINERII ILEGALE ÎN TRANSNISTRIA A JURNALISTEI DE LA TV8
Procuratura pentru combaterea crimei organizate şi cauze speciale (PCCOCS) a deschis un dosar penala pentru „răpirea” în Transnistria a jurnalistei de la TV8 Viorica Tătaru. Potrivit „INFOTAG”, acest lucru l-a anunţat serviciul de presă al procuraturii.
„Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Inspectoratului național de investigații (INI), anunță pornirea unei cauze penale, după ce o reporteră și un cameraman au fost răpiți de reprezentanții așa-ziselor „structuri de ordine” din stânga Nistrului. Autoritățile de drept vor continua să informeze societatea la subiect, odată ce vor deveni disponibile amănunte”, se arată în comunicat.
După cum a relatat anterior „INFOTAG”, corespondentul TV8 Viorica Tătaru și cameramanul Andrei Captarenco au fost reținuți la Tiraspol în timp ce filmau un reportaj despre un miting de protest organizat de administrația regiunii transnistrene. Autoritățile moldovenești și organizațiile neguvernamentale au cerut eliberarea imediată a echipei de filmare. Biroul pentru Reintegrare a făcut apel la misiunea OSCE și la misiunile diplomatice cu o cerere de asistență în această problemă. Ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Janis Mazeiks, a emis o declarație prin care condamnă reţinerea ilegală a jurnalistei.