UNIUNEA EUROPEANĂ ÎI SPRIJINĂ PE TINERII ANTREPRENORI DIN MOLDOVA DATORITĂ PROGRAMULUI DE SCHIMB DE EXPERIENȚĂ
Uniunea Europeană îi sprijină pe tinerii antreprenori din Republica Moldova printr-un program de schimb de experiență. După cum transmite „INFOTAG”, ambasadorul UE, Janis Mažeiks i-a îndemnat joi pe tinerii antreprenori, la ceremonia de lansare a programului Erasmus for Young Entrepreneurs în Moldova, să participe la acesta pentru a dobândi experiența necesară.
Potrivit diplomatului, lansarea acestui program în Moldova este „un alt pas pe drumul către Uniunea Europeană”. El a salutat „angajamentul fundamental al autorităților (moldovene) de a dezvolta un mediu de afaceri prietenos” și a reiterat sprijinul ferm al UE.
„Împreună putem crea sisteme economice prospere în care inovația nu cunoaște frontiere”, a spus ambasadorul.
El a menționat că programul Erasmus pentru tineri antreprenori oferă până la 12 mii de schimburi de experienţă anual și la el participă deja 45 de țări.
„Programul deschide ușa cooperării și demonstrează că UE nu are granițe, dar există oportunități ce trebuie folosite. Programul le permite tinerilor oameni de afaceri să dobândească abilitățile necesare pentru a-și gestiona afacerile și pentru a-şi asigura creșterea profesională”, a spus Mazeiks.