MOLDOVA A DEŢINUT ÎNTÂIETATEA ÎN 2023 LA INDICELE PARTENERIATULUI ESTIC
Moldova s-a clasat pe primul loc în 2023 la indicele Parteneriatului estic, elaborat de Forumul societății civile (EaP CSF).
După cum relatează „INFOTAG”, studiul precizează că Indicele Parteneriatului estic „servește ca un far care evaluează progresele realizate de șase țări (Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus) în trei domenii: democrația, buna guvernare și statul de drept; convergența politicilor cu UE și obiectivele de dezvoltare durabilă.
Moldova și Ucraina au ocupat primele două locuri, confirmându-şi succesul în realizarea obiectivelor de reformă și accelerarea apropierii lor de UE, în pofida circumstanțelor foarte dificile. Indicele Parteneriatului Estic 2023 arată că aceste două țări candidate la UE aplică în mod constant schimbările sistemice pe care Bruxelles le așteaptă de la ele pentru a înainta către aderare.
Clasarea pe primul loc a Republicii Moldova se datorează „performanțelor sale impresionante în domeniile reformelor electorale, pluralismului politic, anticorupție și egalității de șanse”. Poziţia Ucrainei în clasament „a fost adumbrită de război și de restricțiile vieții publice impuse de legea marțială începând cu 22 februarie 2022. În același timp, războiul nu a subminat voința de reformare a Ucrainei”.